Ne putem face copiii fericiţi ajutându-i şi învăţându-i să-şi gestioneze emoţiile!
Asistăm neputincioși la o creștere a violenței în școli, la creșterea infracționalității infantile, la conflicte între copii și părinți, la violețe stradale, crime și violuri săvârșite de adolescenți. Oamenii se întreabă ce anume a creat aceste acte de agresivitate.
Mulţi oameni de ştiinţă cred că emoţiile umane au evoluat în primul rând sub forma unui mecanism de supravieţuire. Fiecare emoție are rolul ei bine definit. Frica ne ajută să ne protejăm de ceea ce ne-ar putea dăuna şi ne spune să evităm pericolele. Furia ne ajută să depăşim obstacolele care ne împiedică să obţinem ceea ce avem nevoie. Compania altora ne aduce bucurie şi fericire. Căutând să stabilim relaţii interumane, beneficiem de protecţie în cadrul unui grup, dar avem şi ocazia de a ne găsi un partener şi de a asigura supravieţuirea speciei. Tristeţea provocată de pierderea unei persoane importante pentru noi îi transmite acelei persoane semnalul de a se întoarce, iar o atitudine tristă poate avea un rol în atragerea altei persoane care să îi ia locul celui plecat. Dar, în timp ce emoţiile aveau un rol adaptativ pentru strămoşii noştri primitivi, viaţa industrială modernă ne-a creat provocări emoţionale pe care natura nu le‑a anticipat. Scepticii se întreabă de ce copiii trebuie să fie învăţaţi ce sunt emoţiile. „Oare emoţiile nu apar în mod firesc la copii ?”, întreabă ei. Răspunsul este nu, acest lucru nu se mai întîmplă. După cum vedem, emoţiile nu sunt nişte idei abstracte pe care psihologii pun accent și îi ajută pe oameni să le denumească, ci sunt cât se poate de reale. Ele iau forma anumitor substanţe biochimice pe care le produce creierul şi la care reacţionează apoi corpul.
Deşi, cei mai mulţi dintre noi nu tind să considere emoţiile nişte reacţii chimice, nu trebuie decât să vă gîndiţi la ce se întâmplă atunci când consumaţi alcool sau când beţi mai multe ceşti de cafea. Poate că nu vă daţi seama, dar până şi alimentele interacţionează chimic cu propriile emoţii. Alimentele care ne fac să ne simţim bine, precum ciocolata şi îngheţata, determină creierul să producă serotonină şi endorfine, substanţe biochimice pe care creierul le asociază cu o senzaţie de bine. Iată de ce de obicei avem poftă să mâncăm aşa ceva atunci când suntem trişti. Cu toate acestea, nu trebuie să ingerăm nimic pentru a produce substanţele biochimice echivalente emoţiilor. Vă puteţi învăţa copiii diferite modalităţi prin care vor reuşi să‑şi modifice biochimia emoţiilor, ajutîndu‑i să fie mai adaptabili, mai stăpîni pe sine şi, în cele din urmă, mai fericiţi. Sintagma inteligenţă emoţională a fost folosită pentru prima dată în 1990 de psihologii Peter Salovey de la Harvard University şi John Mayer de la University of New Hampshire. A fost folosită pentru a descrie trăsăturile emoţionale care par să fie importante pentru a avea succes. Printre acestea se numără :
• empatia ;
• exprimarea şi înţelegerea sentimentelor ;
• controlarea temperamentului ;
• independenţa ;
• adaptabilitatea ;
• capacitatea de a se face plăcut ;
• rezolvarea problemelor interpersonale ;
• perseverenţa ;
• atitudinea prietenoasă ;
• amabilitatea ;
• respectul.
Chiar dacă inteligenţa emoţională a intrat abia recent în limbajul curent, cercetarea în acest domeniu a început de ceva timp. În ultimii 50 de ani, au fost realizate mii de studii care analizează dezvoltarea abilităţilor EQ la copii. Din păcate, puţine dintre aceste descoperiri au avut aplicaţii practice, în mare măsură din cauza unei schisme între lumea universitară a paradigmelor statistice atent planificate şi lumea plină de dureri de cap a profesorului de la catedră şi a profesionistului din domeniul sănătăţii mentale. Totuşi, nu ne mai putem permite să ne creştem şi să ne educăm copiii bazîndu‑ne doar pe intuiţie sau pe „corectitudine politică”. La fel ca în medicină sau ca în alte ştiinţe „concrete”, trebuie să apelăm la anumite cunoştinţe pentru a lua decizii avizate care vor afecta bunăstarea copilului în fiecare zi. Încă există dispute între specialiştii în ştiinţe sociale cu privire la ce anume înseamnă IQ, dar majoritatea profesioniştilor sunt de acord că acesta poate fi măsurat cu ajutorul unor teste de inteligenţă standardizate cum ar fi, de exemplu, scalele de inteligenţă Wechsler, care evaluează atât abilităţile verbale, cât şi pe cele nonverbale, inclusiv memoria, vocabularul, înţelegerea, rezolvarea problemelor, raţionamentul abstract, percepţia, prelucrarea informaţiilor şi abilităţile vizuale şi motorii. „Factorul inteligenţei generale” derivat din aceste scale – ceea ce numim IQ – este considerat a fi extrem de stabil după ce copilul împlineşte 6 ani şi adesea corelează cu alte teste de competenţă, precum testele de admitere la facultate. Sensul pe care l‑ar putea avea EQ‑ul este ceva mai neclar. Salovey şi Mayer au definit pentru prima dată inteligenţa emoţională drept „un subset al inteligenţei sociale care include capacitatea de a monitoriza sentimentele şi emoţiile proprii şi pe cele ale altora, de a face distincţie între ele şi de a folosi aceste informaţii ca ghid al gândirii şi al acţiunilor”. Ei nu sunt de acord cu folosirea termenului EQ ca sinonim pentru inteligenţă emoţională, temîndu‑se că îi va face pe oameni să creadă că există un test exact pentru a măsura EQ‑ul sau cel puţin că acesta este un construct măsurabil. Rămâne însă faptul că, deşi EQ‑ul nu va putea fi niciodată măsurat, acesta este totuşi un concept important. Deşi nu putem măsura uşor cele mai multe dintre trăsăturile de personalitate şi sociale – cum ar fi amabilitatea, încrederea în sine sau respectul faţă de alţii –, putem să le recunoaştem la copii şi să admitem că sunt importante. Popularitatea şi atenţia dată de mass‑media cărţii lui Goleman stau mărturie faptului că oamenii înţeleg în mod intuitiv sensul şi importanţa inteligenţei emoţionale şi îşi dau seama că EQ este o abreviere sinonimă cu acest concept, cam la fel cum recunosc că IQ este sinonim cu inteligenţa cognitivă. Abilităţile EQ nu sunt opusul abilităţilor IQ sau cognitive, ci mai degrabă ele interacţionează în mod dinamic atât la nivel conceptual, cât şi în lumea reală. În mod ideal, o persoană poate excela atât în ceea ce priveşte abilităţile cognitive, cât şi cele sociale şi emoţionale. În a doua jumătate a secolului XX s‑a manifestat un interes fără precedent pentru bunăstarea copiilor şi recunoaşterea de către noi, ca părinţi, a faptului că interacţiunile noastre de zi cu zi pot influenţa profund viaţa celor mici. Cei mai mulţi dintre noi caută să le ofere copiilor lor ocazii de a se dezvolta, presupunând că, dacă îi ajută să devină mai deştepţi, acest lucru le va asigura şi şanse mai mari de a avea succes în viaţă. Începem să le explicăm copiilor noştri lumea la cîteva zile după ce s‑au născut, începem să le citim încă de la cîteva luni şi în prezent vedem destul de des copii care stau în faţa tastaturii unui computer cu mult înainte de a putea formula propoziţii întregi. Studiile recente sugerează că am contribuit foarte mult la dezvoltarea inteligenţei copiilor sau, cel puţin, că ei se descurcă mai bine la testele IQ standardizate. Cu toate acestea, în mod paradoxal, deşi cu fiecare generaţie copiii par să fie şi mai deştepţi, aparent abilităţile lor emoţionale şi sociale se diminuează. Dacă măsurăm EQ‑ul în funcţie de sănătatea mentală şi alte statistici sociologice, putem observa că, în multe sensuri, copiii de astăzi sunt la un nivel mult mai scăzut decât cei din generaţiile anterioare. Children’s Defense Fund, un grup nonprofit ce militează pentru bunăstarea şi protecţia copiilor, ne oferă următoarea schiţă a unei zile din viaţa tinerilor americani. În fiecare zi :
• trei tineri sub 25 de ani mor din cauza infectării cu HIV, iar alţi 25 sunt infectaţi ;
• şase copii se sinucid ;
• 342 de copii sub 18 ani sunt arestaţi pentru infracţiuni comise cu violenţă ;
• se nasc 1.407 de copii care au mame adolescente ;
• 2.833 de copii abandonează sistemul şcolar ;
• 6.042 de copii sunt arestaţi ;
• 135.000 de copii aduc arme la şcoală.
Sigur, veți spune, că aceste statistici sunt elaborate pe baza aspectelor observabile în stilul de viață al americanilor și că noi, românii nu avem asemenea situații tragice, dar statisticile privind problemele emoţionale ale copiilor noștri arată că aceste infracțiuni încep să se manifeste și sunt la fel de îngrijorătoare. Martin Seligman vorbeşte despre ceea ce el descrie drept o epidemie de depresie ce a ajuns să înregistreze aproape de zece ori mai multe cazuri în rândul copiilor şi adolescenţilor în ultimii ani şi care acum se manifestă la o vârstă fragedă. Mulţi specialişti în ştiinţe sociale cred că originea problemelor pe care le au copiii de astăzi poate fi regăsită în schimbările complexe ale patternurilor sociale din ultimii ani, inclusiv ratele tot mai mari ale divorţurilor, influenţa generalizată şi negativă a televizorului şi mass‑mediei, lipsa de respect faţă de şcoală ca sursă de autoritate şi faptul că părinţii petrec din ce în ce mai puţin timp cu copiii lor. Acceptând pentru o clipă faptul că schimbările sociale sunt inevitabile, se pune întrebarea: ce puteţi face pentru a creşte nişte copii fericiţi, sănătoşi şi productivi? Răspunsul vă poate surprinde. Este nevoie să schimbaţi modul în care se dezvoltă creierul copilului dumneavoastră. Deşi cortexul e considerat a fi acea parte a creierului responsabilă cu ideaţia, el joacă un rol important şi în înţelegerea inteligenţei emoţionale. Cortexul ne permite să avem sentimente faţă de sentimentele noastre. Ne permite să cunoaştem îndeaproape, să analizăm de ce ne simţim într‑un anumit fel, iar apoi să facem ceva în acest sens. Psihologii şi profesorii de la şcolile speciale care au fost printre primii profesionişti care au făcut legătura între ceea ce acum numim EQ, pe de o parte, şi rezultatele şcolare şi reuşita şcolară, pe de altă parte. Ca rezultat al eforturilor acestor oameni, puteţi acum să treceţi în revistă gama variată de tehnici şi nenumăratele programe care au fost dezvoltate pentru copiii cu nevoi speciale şi să le aplicaţi copilului vostru, acasă.
O posibilă soluţie ar fi identificarea și educarea emoţiilor, accesul la o învăţătură emoţională, deplasarea accentului de pe învăţătura cognitivă pe cea emoţională. Învăţarea emoţională vizează un set unic de competenţe:
*Cunoaşterea propriei persoane
*Identificarea emoţiilor: identificarea şi denumirea propriilor emoţii şi sentimente;
*Responsabilitatea personală: recunoaşterea şi înţelegerea obligaţiei de a se angaja în comportamente care sunt în concordanţă cu etica, siguranţa şi legea;
*Recunoaşterea punctelor tari: identificarea şi cultivarea puterilor proprii şi a calităţilor pozitive;
*Grija faţă de alţii
*Preluarea perspectivei celorlalţi: identificarea şi înţelegerea gândurilor şi sentimentelor celorlalţi;
*Aprecierea diversităţii: înţelegerea faptului că diferenţele individuale şi ale grupului se completează reciproc şi fac lumea mai interesantă;
*Respectarea altora: credinţa că ceilalţi merită să fie trataţi cu bunătate şi compasiune şi sentimentul că există o motivaţie pentru binele comun;
Societatea modernă începe să promoveze o nouă paradigmă, aceea de echilibru între minte şi suflet, între IQ şi EQ, este ceea ce eu promovez de fiecare dată în postările mele și în terapia psihologică efectuată în cabinetul meu. Valori vechi şi noi respectă dimensiunile repertoriului emoţional: fiecare emoţie are un rol unic.
Emoţiile sunt centrul aptitudinilor necesare pentru viaţă, resurse energetice importante care ne ajută să înfruntăm situaţiile dificile ce ne marchează existenţa. Emoţiile ne fac mai bogaţi, mai “altfel”. Cunoscându-le, respectându-le, educându-le şi conferindu-le “inteligenţă” vom putea croi cu generozitate şi largheţe abordarea perspectivei umane. Este important să formăm copiii la nivelul inteligenţelor personale începând de acasă, în construcția celor „7 ani de acasă” și continuând în şcoală, având grijă să acordăm atenţia cuvenită rolului emoţiilor. Ne putem face copiii fericiţi ajutându-i şi învăţându-i să-şi gestioneze emoţiile!
În unităţile şcolare, după cum şi în grupurile de prieteni, copiii inteligenţi emoţionali sunt în măsură să asigure o atmosferă propice învăţării, o atmosferă confortabilă şi sigură, dat fiind empatia, comunicarea eficientă, perseverenţa, controlul pulsiunilor, calitatea relaţiilor cu ceilalţi. Importanţa lumii interne, a lumii emoţiilor şi sentimentelor are nevoie să fie simţită de către copil. EMOȚIILE ȘI SENTIMENTELE EXISTĂ, NU LE MAI NEGLIJAȚI! Inteligenţa emoţională înseamnă să folosiți aceste resurse în mod inteligent pentru a avea o viaţă împlinită.
Articolul conține părți documentate din cartea „Inteligența emoțională a copiilor”, autor Lawrence E. Shapiro