NOROC? GHINION? CINE ȘTIE?

            Trăia cândva un fermier sărac ce se îngrijea de mica lui gospodărie ajutat de unicul lui fiu, abia ajuns la vărsta majoratului.

Într-una din zile, tocmai atunci când băiatul fermierului se străduia să înhame calul tatălui său la căruță, un fulger orbitor despică cerul în două, urmat aproape instantaneu de un tunet năpraznic, care cutremură pământul. Înspăimântat, calul se ridică în două picioare și o luă la fugă în galop spre pădure. În zadar băiatul încercă să-l oprească, alergând după el cât îl țineau picioarele. Tropăitul suprd al copitelor, acompaniat de trosnetul câte unei crenguțe sfărâmată sub greutatea animalului, se auzi din ce în ce mai slab, pierzându-se în final cu totul. Disperat, băiatul așteptă două ceasuri să se întoarcă armăsarul, sperând în zadar că unica avere a familiei nevoiașe va reveni.În cele din urmă, necăjit, se întoarse acasă. Vestea necazului se împrăștie cu repeziciune în tot satul. Vecinii se lamentau pe lângă fermier, asigurându-l de compasiunea lor: ”Vai ce ghinion pe capul tău!”. Păgubitul însă a răspuns cu multă seninătate : NOROC? GHINION? CINE ȘTIE?

Zilele ce au urmat au fost foarte grele pentru tatăl și fiul său care erau nevoiți să suplinească lipsa calului. Nu multe zile au trecut de la întâmplarea de mai sus, când, spre marea uimire a familiei fermierului, într-o seară se auzi nechezatul unui cal și tropotul binecunoscut de ei. Fericiți au privit pe ferastră și nu mică le-a fost mirarea când au văzut frumosul lor cal urmat de o ceată de cai sălbatici, sănătoți și viguroși. Mai mult, micuța herghelie a intrat cuminte în curtea săracului, iar acesta a închis cu multă grijă poarta în urma căluților. Nici de data acesta nu a fost scutit de comentariile vecinilor care nu conteneau să exclame: ” Ce noroc pe capul tău! Ce noroc!”. Fermierul clătină din nou din cap și le răspunse pe obișnuitul său ton potolit: NOROC? GHINION? CINE ȘTIE?

Treptat, viața și-a reluat mersul în familia fermierului care își vedea liniștit de treabă. Rând pe rând, caii se lăsau domesticiți și struniți, viața familiei devenind zi de zi mai prosperă iar recolta din acel an fusese foarte bogată. Băiatul fermierului era fascinat de tehnica îmblânzirii cailor sălbatici. Un singur căluț nu se lăsa nicicum îmblânzit. Ambiția băiatului de a struni calul crescu și în fiecare zi se urca pe spinarea acestuia, având parte de foarte multe căzături din cauza zbaterii permanente a căluțului sălbatic. Într-o zi, pe când băiatul era fericit că reușise să stea mai mult pe spatele căluțului, neglijând concentrarea și relaxându-se pentru câteva clipe, calul s-a smucit puternic și l-a izbit cu forță pe băiat la pământ. Instantaneu, o durere necunoscută de băiat până atunci îi fulgeră piciorul drept, nereușind să se mai ridice de la pământ. Fu nevoit să-l strige pe tatăl sau care sosi într-un suflet în curtea unde căluțul se învârtea pe lângă băiatul căzut.  Dându-și seama că piciorul are o fractură deschisă, chemă imediat medicul care-i aplică tratamentul necesar și îmbrăcă piciorul în ghips, indicând tratarea la pat, cu interzicerea folosirii piciorului drept cel puțin două luni. Fermierul lucra acum singur, văzându-se nevoit să se lipsească de ajutorul fiului său. Vecinii, prezenți mereu la orice zi din viața fermierului, începuseră comentariile lor zgomotoase: ”Vai, ce ghinion pe capul tău! Copilul va fi nevoit să stea la pat, iar tu vei munci cu greu, singur! Vai, vai, ce ghinion!” Fermierul, atât de încercat de soartă, răspunse în modul său calm: NOROC? GHINION? CINE ȘTIE?

Zilele ce au urmat au fost cumplit de grele, mai cu seama pentru faptul că țara intrase în război. Toți tinerii din sat au fost recrutați la război, doar fiul fermierului fusese scutit de comisia medicală, fiind imobilizat la pat. Necăjiți, vecinii fermierului se adunaseră în curtea acestuia, comentând care mai de care: ”Vezi ce noroc a căzut peste tine? Băieții noștri au fost luați la război și nu știm dacă se mai întorc vii, pe când băiatul tău stă lângă tine, liniștit. Ce noroc!” Nici de data acesta fermierul nu păru să le împărtășească opinia, rostind cu tonul lui prudent: NOROC? GHINION? CINE ȘTIE?

Toți îl priveau stupefiați de aceeași replică. Văzând modul cum îl priveau, fermierul adăugă:

-Vedeți voi, norocul și ghinionul sunt relative și veșnic schimbătoare. Ceea ce, pe moment, poate părea o mare nenorocire, se poate dovedi mai târziu a fi un mare noroc. Nu contează atât de mult ceea ce se întâmplă în mod real, ci felul cum interpretăm noi cele întâmplate. Norocul și ghinionul sunt valorile pe care noi, oamenii, le atribuim unor întâmplări care, în sine, nu sunt nici bune nici rele. De aceea, de câte ori vă veți înghesui să mă felicitați sau să vă exprimați compasiunea, eu vă voi răspunde invariabil:

NOROC? GHINION? CINE ȘTIE?

(poveste terapeutică)