Nevoia de INTIMITATE

            Termenul de INTIMITATE este de origine latină—intimus (tot ceea ce se află îndeaproape).

            Littre ne oferă definiția intimității ca fiind „cel care este cel mai interior și cel mai esențial”sau „ceea ce este simțul intern, nevoia unirii intime, sentimentul intim al conștiinței”.

Intimitatea este relația de interioritate reciprocă, care se stabilește între persoane. Prin aceasta, ea depășește, adâncește și completează întâlnirea persoanelor, sensibilizându-le. Întâlnirea dintre două persoane este un fapt empiric-obiectiv și extern, pe când intimitatea între cele două persoane este o relație subiectivă, interioară, o experiență sufletescă.

            Intimitatea nu se limitează doar la viața de cuplu, chiar dacă, în cazul acesta, devine dominanta majoră și esențială. Intimitatea se realizează și atunci când realizăm următoarele acțiuni:

            -SPOVEDANIA care reprezintă o intimitate duhovnicească între o persoană și un preot, o intimitate moral-spirituală care creează un câmp al conștiinței morale a unui individ în relația omului cu divinitatea;

            -ACTUL MEDICAL (consultația la medic) este un act de intimitate corporală prin care bolnavul își „dezvăluie” corpul (nuditatea), scopul fiind binecunoscut, acela de a permite medicului să cunoască suferința fizică a pacientului său, pentru a putea recomanda tratamentul medicamentos, în lupta cu boala.

            -PSIHOTERAPIA se constituie ca act de intimitate sufletească, în cadrul căreia persoana se „deschide” în fața psihoterapeutului printr-o confesiune sufletească (nu morală, ca la preot). Rolul psihoterapeutului este ca, pătrunzând în intimitatea clientului său, să „descifreze” problemele, conflictele, complexele, psiho-traumele, să ajute persoana să le diminueze, până la dispariție, restabilindu-i starea de echilibru sufletesc.

            Toate cele trei situații au o semnificație „reparatorie”, terapeutică, de reechilibrare a „trinității” umane: psihic, suflet și trup. Orice act terapeutic este un gest de intimitate, o formă de dechidere specială a unei persoane. Cealaltă persoană (preotul, medicul sau psihologul) fiind investită cu virtuți capabile de a „salva” persoana în cauză. În intimitatea sa, persoana este extrem de vulnerabilă, de aceea este nevoie de o foarte mare atenție la cuvintele folosite de „salvatori”. Cuvântul poate avea rol de încurajare, sau poate răni, insulta. Orice persoană, care se află într-o relație intimă (partener, familie, preot, medic, psiholog), are nevoie de reciprocitate. Orice act de intimitate este o împlinire a nevoilor sufletești, trupești și spirituale ale omului. Aceaste nevoi sunt permanent pentru sine și pentru alții, de aceea este necesar să fie împlinite, pentru restaurarea echilibrului necesar în viață.

            Avem nevoie de intimitate, întrucât ea contribuie la completarea, formarea și desăvârșirea ființei umane.